- Target:
- Statalitatea României
- Region:
- Romania
Constituția României , mai ales Titlul I care definește de fapt și următoarele prevederi constituționale (!!)
TITLUL I
Principii generale
Statul român ARTICOLUL 1
(1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.
(5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.
Suveranitatea ARTICOLUL 2
(1) Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.
(2) Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.
Teritoriul ARTICOLUL 3
(1) Teritoriul României este inalienabil.
Și Atenție !!
(4) Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine.
Petru Borodi
Petiție, Memoriu, Sesizare și Atenționare:
(Prezenta a fost transmisă tuturor celor mai jos menționați.)
Către:
1) Președintele României;
2) Camera Senatului;
3) Camera Deputaților;
4) Guvernul României;
5) Curtea Constituțională a României;
6) Avocatul Poporului;
6) Ministrul de Externe (ca fiind acreditat în mod expres)
7) Și către toate partidele Parlamentare și implicit tuturor Parlamentarilor actuali, după cum urmează.
(a) P.S.D . respectiv cei 148 parlamentari proprii
(b) P.N.L. respectiv cei 68 parlamentari proprii
(c) U.S.R . respectiv cei 27 parlamentari proprii
(d)U.D.M.R . respectiv cei 21 parlamentari proprii
(e) A.L.D.E. respectiv cei 19 parlamentari proprii
(f) P.M.P. respectiv cei 12 parlamentari proprii
(g) Grupul Minorităților, respectiv cei 17 parlamentari
(h) Neafiliaţi , respectiv cei 17 parlamentari.(grupul Ponta)
În conformitate cu dreptul de petiționare:
Dreptul de petiţionare ARTICOLUL 51 din Constituția României
(1) Cetăţenii au dreptul să se adreseze autorităţilor publice prin petiţii formulate numai în numele semnatarilor.
(4) Autorităţile publice au obligaţia să răspundă la petiţii în termenele şi în condiţiile stabilite potrivit legii.
Subsemnatul cetățean cu drepturi depline al României, de naționalitate Român, Petru Borodi, născut din părinții Borodi Petru și Margareta, în orașul Timișoara, în anul 1942, August, ziua 7, cu C.I. seria KX nr. …., CNP ……, domiciliat în România, Cluj-Napoca, str. …, Nr…. în virtutea drepturilor ce-mi revin vin cu prezenta.
Cunosc, înțeleg și afirm categoric că, oricare încălcare a Constituției Românie, fie săvârșită de către o instituție a Statalității din România sau de către un dregător vremelnic, constituie un act nu constituțional și respectiv o foarte gravă infracțiune în contra Intereselor Națiunii Române, la limita trădării sau chiar trădare certă dacă consecințele aduc atingeri, de oricare natură, Constituției implicit Neamului Român Suveran sau/şi populaţiei din România.
De loc întâmplător prevederile Constituției Românie definește chiar și suspendarea Președintelui pentru această gravă infracțiune, încălcarea Constituției, chiar dacă a obținut susținerea majoră în cadrul scrutinului electoral, desigur sancțiune la care se adaogă și sancțiunile inerente și drastice prevăzute de Legile României.
Indiscutabil nici în totalitatea sa Statalitatea nu are nici o îndrituire, drept, sau permisiune de a încălca Prevederile Constituției României, fără a cădea în culpa de statalitate dictatorial-infracțională.
Astfel fiind susținută, înscrisă și consfințită Voința Neamului Suveran de către Constituția, validată de Plebiscit/Referendum, în mod categoric, ferm, explicit, just și indiscutabil sunt și următoarele prevederi cu putere deplină, executorii și obligatorii, precum Neamului Român Suveran, aidoma Conlocuitorilor din România și indiscutabil obligă a fi respectată întocmai, și cu precădere de către Statalitatea Română în întregul său sistem instituțional, și indiscutabil de către toți dregătorii vremelnici.
Cu certitudine NUMAI NEAMUL SUVERAN Român are Virtutea, implicit Dreptul Suveran și Îndrituirea de a considera prin Plebiscit, respectiv prin Instituția Referendumului, chiar și adăugirea sau eliminarea UNEI SINGURE VIRGULE din Constituția României !!
În consecința acestui Adevăr, și gândind că este posibilă o nu cunoaștere sau/și eronat considerate Prevederile Constituției de către decidenți vremelnici, venim și cităm exact din Textul Constituției 1991 revizuită în 2003, cele ce NU POT FI ATINSE PRIN SCHIMBARE, INTERPRETARE ȘI NICIDECUM NICI SUB PRESIUNEA UNOR INTERVENȚII EXTERNE !!
Cităm:
TITLUL I
Principii generale
Statul român ARTICOLUL 1
(1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.
(5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.
Suveranitatea ARTICOLUL 2
(1) Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.
(2) Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.
Teritoriul ARTICOLUL 3
(1) Teritoriul României este inalienabil.
Și Atenție !!
(4) Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine.
ÎN CONSECINȚĂ, și cu referire la cazul concret al Petiției, Memoriu,Sesizare și Atenționare, respectiv cu ÎNCĂLCAREA certă a Constituției prin semnarea''Compactul Global pentru o migraţie sigură, ordonată şi reglementată' pretinsă de ONU' arătăm:
1) Cunoaștem, înțelegem și considerăm deplin Just că, NUMAI NEAMUL ROMÂN SUVERAN are VIRTUTEA de a considera Just sau dimpotrivă o eventuală revizuire a Constituției, și indiscutabil NUMAI PRIN INSTITUȚIA REFERENDUMULUI, însă și nicidecum niște dregători vremelnici nu au nici un drept de a acționa eronat și imperativ în contra Prevederilor Constitușiei.
2) Desigur cunoaștem/știm că, toate cele 193 de state membre ale ONU, a semnat de principiu, cu excepţia SUA care s-a retras anul trecut, actul denumit ''Compactul Global pentru o migraţie sigură, ordonată şi reglementată''
3) De asemenea știm că, nu numai Guvernul Tramp/U.S.A. ci și alte Națiuni pe Just Temei și conform cu propriile Constituții au respins a semna în Maroc ''Compactul Global pentru o migraţie sigură, ordonată şi reglementată''(C.G.M.) inițiat de O.N.U. reprezentat de niște membrii ai săi vremelnic numiți.
Astfel ca fiind nu conform nici cu Constituția proprie și chiar fiind considerat ca fiind o agresiune, iar de drept internațional ca o încălcare a suveranității și punând în pericol securitatea țărilor semnatare.
4) Considerăm că, de loc întâmplător este realitatea explicitată de chiar principale Națiuni care nu admit semnarea acestui compact (C.G.M.) cum sunt: U.S.A. și Israel, precum și Brazilia, Australia, Austria, Elveția, Italia, însă și firească și justă este oponența Națiunilor precum Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Croația, Bulgaria, și posibil este ca să se abțină și alte Națiuni, precum sunt și acele Națiuni care au anunțat că nu vor semna pentru ratificare la conferinţa internaţională de la Marrakech acest compact propus de ONU sau mai precis de niște decidenți vremelnici.
În fond:
1) Indiscutabil este că Neamul Român niciodată nu a îngrădit dreptul la liberă circulație a oamenilor din alte Neamuri, ba mai mult ospitalitatea Neamului Român este proverbială și faptic de nu tăgăduit !
Însă a Coloniza Țara Neamului Român prin varii practici și impuneri este nu cinstită , precum indiscutabil și NU CONSTITUȚIONALĂ, mai ales că, evidențele dovedesc că, peste Țările Europei s-a abătut o invazie programată.
2) Considerăm că, nici U.S.A. nici Australia, nici Israelul, Elveția, sau Italia nu pot fi apostrofate ca fiind țări închise Liberei Circulații, însă o clară diferențiere este obligatoriu a se face între Libera Circulație și INVAZIA PROGRAMATĂ !
Concluzionând:
Nici unui Neam Suveran nu i se poate impune ca să-și încalce propriile drepturi, sau/și Constituția și deci nici SUVERANITATEA, mai ales că, acest C.G.M. al ONU nu definește o acceptare corect rânduită și strict doar în favoarea unor Persoane agresate pe motive de conștiință sau/și pe motive de încălcare a drepturilor lor politice, ci pur și simplu pentru a genera o și mai gravă invadare a Europei.
Invadare care, evidențele dovedesc că, persoanele care vin în Europa sunt strict motivate de avantajele pecuniare și materiale care li se oferă celor ce vin masiv în Europa nicidecum pe motive de Ordin Politic ci motivațe strict de avantaje strict de ordin material
Indiscutabil România a pierdut circa 5.000.000 de cetățeni în majoritate bine formați profesional, din cauza erorilor de guvernare și distrugerea economiei în genere și a segmentului industrial în special. Acest factor cauzal, proasta givernare, a determinat implicit degradarea Stării Națiunii, și trist fenomenul de pauperizare și desigur incapacitatea de formare a generației viitoare care suferă nu doar de lipsuri materiale care vor afecta sănătatea viitorimii, ci mai dureros este că circa 500.000 de copii sunt la limita analfabetismului.
Din Interese Naționale, precum și de Ordin Politic, este a considera și înțelege și consecințele care sunt incumbate în admiterea C.G.M. al ONU, care va impune implicit costuri mult greu de suportat pentru România, Indiscutabil este a considera și că, aproape toate Țările riverane României vor refuza categoric ca să primească imigranții, care mai mult ca probabil vor fi direcționați către România, cu siguranță și din Franța și din Germania și nu numai (!!) Statalități care în necugetarea lor au stimulat și avantajat invazia Europei, iar acuma doresc a se debarasa de cei pe care i-au amăgit/manipulat a invada Euripa.
Nicidecum nu întâmplător ci strict din considerente concrete POLITCE venim cu prezenta atenționare, fiindcă sunt puse în ecuație POLITICĂ tocmai Interesele de ființare a Națiuni Române care sunt grav afectate și în apropierea/limita unei recesiuni (poate chiar criză !) generalizată.
Astfel Neamul Român și în gemere Populația din România nu poate a își permite și mai grave erori politice, și respectiv de guvernare a cadrului intern general.
Vă rugăm să bine înțelegeți că:
Prezenta Petiție-atenționare nicidecum nu este un moft sau o joacă de-a Arta Politică ! ci strict Un Drept la Legitimă Apărare a Ființe Neamului Român, care gândim că știți că este la limita disperării în majoritatea Sa !
Indiscutabil este că, un Conducător este bun sau rău , capabil sau incapabil, conștient sau dimpotrivă, însă când în loc de Conducători un Neam are despoți, sau dictatori, incapabili de a admite Bune Rânduri a Treburile Publice, conform Arte Politice, indiscutabil Starea Națiunii este în regres sau colaps !
Doar și numai în aceste lipsuri de Rang Politic sunt determinate implicit convulsiile sociale interne, proteste, greve, revolte și desigur grave ridicări revendicative în contra celor ce practică politicianismul, corupția, fraudarea Bunurilor Publice și inerent infracțiunile de trădare !
Gândim că sunteți bine informați despre Starea Reală a Națiunii, precum și de zbuciumul permanent al Mulțimii Sărmane, care suferind își face totuși datoria și achită, mult anevoios, cele ce se adună la Bugetul Națiunii, pentru folosul Ansamblului Neam-țară, însă este larg cuniscut că Banul Public este deturnat prin fraude diverse chiar de către unii dregători și grupările politicianist partinice și complici acestora !!
Indiscutabil este că însăși Constituția definește și consacră Dreptul la Legitimă Apărare a Națiunii și a Poporului și nicidecum întâmplător este înscris în Constituție:
CAPITOLUL III
Îndatoririle fundamentale
Fidelitatea faţă de ţară ARTICOLUL 54
(1) Fidelitatea faţă de ţară este sacră.
Precum scris este și:
Apărarea ţării ARTICOLUL 55
(1) Cetăţenii au dreptul şi obligaţia să apere România.
Indiscutabil este și cele înscrise la:
Unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni ARTICOLUL 4
(1) Statul are ca fundament unitatea poporului român şi solidaritatea cetăţenilor săi.
Precum viața trece aidoma vremelnice sunt funcțiile, deci considerați și înțelegeți că faptele dregătorilor ORICÂND POT FI JUDECATE, și mai cu seamă TRĂDĂRLE care nu se vor prescrie, ci le vine timpul răsplătirii Juste !!
Țin a atenționa dregătorimea care este în o parte majoră coriptă și chiar trădătoare că întotdeauna vine și tipul Judecății, și aici pe pământ precum în Cer și deci TIMPUL JUDECĂȚII poate fi întârziat de dregătorii vremelnici, însă va venii indiscutabil și cu Fermitate !!
Doamne ajută tuturora 1! Însă dregătorilor precum ei dau Mulțimii Sărmane !!
You can further help this campaign by sponsoring it
The Domnilor dregători Respectați întocmai Constituția României ,Titlul I petition to Statalitatea României was written by petru borodi and is in the category Politics at GoPetition.